Despre mine

Mă numesc Tuchlei Viorel şi împreună cu fiica mea, Laura, am hotărât să expunem pe acest site o parte din fotografiile făcute de noi.

Plăcerea de a fotografia a apărut în copilărie, în momentul în care un unchi de-al meu mi-a făcut cadou un aparat de fotografiat Zorki cu un obiectiv fix de 50mm. Încercând să ţin pasul cu dezvoltarea tehnică în domeniu, am mai folosit un aparat Zenit iar “apogeul tehnic” al anilor 85 a fost un aparat Praktica la care aveam un obiectiv de 28mm,  unul de 50mm şi un “tun” de 200mm. În anul 1997 am intrat în rândul “semiprofesioniştilor” prin achiziţionarea unui aparat Nikon F70 cu obiective 28-80mm şi 80-200mm. Din acest moment au început să apară adevăratele rezultate care îmi dădeau încrederea şi bucuria unor fotografii reuşite.

În “era digitala” mi-am făcut intrarea, normal, tot cu un Nikon, un DSLR Nikon D100 schimbându-l mai apoi cu un Nikon D300 pe care îl folosesc şi azi.

Tot ce fac în acest domeniu este pură plăcere. Nu fac poze la nunţi sau evenimente de familie, deci această activitate nu îmi aduce niciun caştig.

Făcând fotografii din vremurile în care nici măcar nu se ştia cum va arăta un calculator, încerc ca influenţa acestuia să fie minimă. Nu sunt adeptul procesării exagerate. Prefer ca în momentul apăsării pe declanşator să fiu sigur că totul va ieşi aproape bine. Folosesc avantajul calculatorului doar pentru reglaje minime cu privire la contrast sau expunere în cazul formatului JPG sau programe de developare în format RAW. Prin ceea ce am expus până aici, nu doresc să îmi impun punctul de vedere, aceasta fiind doar simpla mea părere.